REGULAMENT CONCURS "MISS BEAUTY CIG"

 

SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI

Organizatorul Concursului ”Miss Beauty Cig” este Y.E. BEAUTY CIG S.R.L., cu sediul în Str. Lt. Stancu Ion, nr.35, Târgovişte, jud. Dâmboviţa.

Concursul se va derula conform prevederilor prezentului Regulament (denumit în continuare („Regulament”) care este obligatoriu pentru toţi participanţii.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba regulamentul, cu obligaţia de a anunţa publicul în mod oficial, în aceeaşi manieră în care a fost facută şi informarea iniţială.

             

SECŢIUNEA 2. LOCUL ŞI DURATA DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI

Concursul se va desfăşura în perioada 1 aprilie – 31 mai 2013 pe pagina de Facebook a salonului Beauty Cig SRL, http://www.facebook.com/marilena.dinca.9

 

SECŢIUNEA 3. DREPTURI ŞI CONDIŢII DE PARTICIPARE

Concursul este accesibil tuturor persoanelor fizice, indiferent de naţionalitate, domiciliu, rasă, sex sau religie, rezidente în Romania, care respectă condiţiile prezentului regulament şi care urmează indicaţiile prezente în acest Regulament pentru a-şi valida participarea. Nu pot participa angajaţi ai Organizatorului, precum si rudele de gradul I ale acestora. Participarea la acest concurs are valoare de acceptare integrală, liber consimţită şi în afara oricărei constrângeri a prevederilor prezentului regulament. Dreptul de participare aparţine în exclusivitate participantului care îndeplineşte condiţiile impuse de Regulament. Dreptul de participare la concurs este anulat automat în situaţia în care o persoană furnizează date sau informaţii false, eronate sau necorespunzatoare în completarea datelor personale.

 

SECŢIUNEA 4. PROTECŢIA DATELOR PERSONALE 

Tuturor participanţilor le sunt garantate drepturile în conformitate cu Legea 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenţie, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a se adresa justiţiei.

Organizatorul va utiliza datele personale furnizate de către participanţi la înscrierea în concurs exclusiv în scopul anunţării şi identificării câştigătorului.

 

SECŢIUNEA 5. MECANISMUL CONCURSULUI 

Concurenţii se pot înscrie în concurs in perioada 1 aprilie – 31 mai, astfel: 1. Vin la salonul Beauty Cig SRL, situat în str. Lt. Stancu Ion, nr. 35, Târgovişte, jud. Dâmboviţa. 2. Achiziţionează serviciul “coafat”. 3. Completează un talon de participare la concurs, fiind de acord sa fie fotografiaţi în incinta salonului de coafură. 4. Organizatorul va posta fotografiile participanţilor pe pagina sa de facebook. 5. Pentru a câştiga unul dintre cele 3 premii, participantul trebuie să adune cat mai multe like-uri.  

Simpla devenire de fan pe contul de Facebook nu presupune si inscrierea in concurs.

SECŢIUNEA 6. PREMIILE CONCURSULUI

Se vor acorda 3 premii după cum urmează: premiul 1 – o cină romantică pentru 2 persoane la restaurantul “Del Ponte” din Târgovişte, premiul 2 – un tratament facial, premiul 3 – un pachet de produse cosmetice. Valoarea totală a premiilor este de 300 lei.

 

SECŢIUNEA 7. DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORULUI 

Câştigatorul va fi desemnat în urma evaluarii numarului de like-uri pe care un participant le-a adunat în urma postarii pe pagina oficiala Beauty Cig. Toti participantii la concursul “Miss Beauty Cig” trebuie sa îndeplinească condiţiile Regulamentului.

Comisia de evaluare a numarului de like-uri  va fi alcatuită din 3 membri, angajaţi ai Beauty Cig, desemnaţi de către directorul general al companiei.

 

SECŢIUNEA 8. NOTIFICAREA ŞI PREDAREA PREMIULUI 

Câştigătorilor concursului de pe Facebook  li se va aduce la cunoştinţă rezultatul concursului, în termen de 24 de ore dupa încheierea jurizării, astfel: vor fi contactaţi prin intermediul datelor de contact pe care le-au completat în formularul de înscriere şi li se va afişa numele pe pagina Beauty Cig de pe Facebook.

În cazul în care câştigătorii nu trimit în 72 de ore informaţiile solicitate de Organizator sau dacă au furnizat date de contact eronate/incomplete, premiul se va acorda altui participant, ales de Comisia prestabilită prin acelaşi mecanism.

La recepţionarea premiului câştigătorul trebuie:

1. să prezinte  reprezentantului Beauty Cig un document de identitate;

2. să predea reprezentantului Beauty Cig procesul-verbal de predare-primire a premiului, semnat.

 

SECŢIUNEA 9. ÎNCETAREA CONCURSULUI 

Prezentul Concurs va înceta de drept la data de 31 mai 2013, ora 24.00 şi poate înceta înainte de termen numai în cazul producerii unui eveniment de forţă majoră - de natură a face imposibilă derularea.

 

SECŢIUNEA 10. REGULAMENTUL CONCURSULUI

Regulamentul Concursului este disponibil în mod gratuit pe pagina web a salonuluiBeauty Cig. Prin participarea la acest Concurs, participanţii sunt de acord să se conformeze acestui Regulament. Orice modificări ale prezentului Regulament vor fi comunicate prin aceeaşi modalitate prezentată mai sus.

 

SECŢIUNEA 11. TAXE ŞI IMPOZITE AFERENTE

Organizatorul campaniei nu este răspunzător de plata altor taxe sau a altor obligaţii financiare legate de premiul oferit, acestea căzând în sarcina persoanei câştigătoare.

 

SECŢIUNEA 12. LITIGII 

În cazul unor litigii apărute între Beauty Cig şi participanţii la concurs, acestea vor fi soluţionate pe cale amiabilă. Dacă nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluţionare instanţelor române competente.